Autori: Expert Tehnic Extrajudiciar AEXEA – Cristian CETĂŢEANU

Expert Tehnic Extrajudiciar AEXEA – Florin CETĂŢEANU

Articol publicat în Revista „Tehnica instalaţiilor” – nr. 4(78)/2010, ISSN 1582-6244, pag. 18-19, Târgu Mureș, 2010

În ultimul timp se produc din ce în ce mai multe accidente datorate scăpărilor de monoxid de carbon. Accidentele se produc fie datorită necurățării coșurilor de fum ale centralelor termice cu tiraj natural / sobelor, fie datorită lipsei tirajului coșului de fum, fie datorită lipsei prizei de aer proaspăt necesar arderii combustibilului centralei / sobei.

Dacă spicuim presa centrală, de la începutul anului au avut loc nenumărate astfel de evenimente. De ex.:

  • 13 ianurie 2010 – 6 copii intoxicați cu CO la o școală din Tătrășești – Dâmbovița;
  • 25 ianuarie 2010 – doi soți din Râșnov au murit intoxicați cu CO;
  • 26 ianuarie 2010 – 20 de femei s-au intoxicat cu monoxid de carbon la Mediaș, în timpul serviciului;
  • 19 februarie 2010 – o tânără din Olt a murit intoxicată cu monoxid de carbon;
  • 01 martie 2010 – turist decedat la un hotel de lux din Suceava datorită intoxicării cu CO;
  • 16 martie 2010 – 4 elevi de la o școală din Moinești , intoxicați cu monoxid de carbon;
  • 17 martie 2010 – o tânără din Pitești a fost găsită moartă în baie datorită intoxicării cu monxid de carbon;
  • 18 martie 2010 – 2 bătrâni din Buzău au murit intoxicați cu monoxid de carbon.

Șirul acesta macabru poate continua, dar ne oprim aici. Pe bună dreptate se ridică întrebarea: cum poate fi oprită avalanșa de astfel de situații tagice? Ce măsuri pot fi luate?

Desigur, cele mai simple măsuri se referă la respectarea condițiilor de instalare și curățare a centralelor termice cu tiraj natural / sobelor: existența prizei de aer în încăperea în care este instalată centrala, dimensionarea corespunzătoare a coșurilor de fum și curățarea periodică, cu personal autorizat a acestora etc. Din păcate, utilizatorii finali nu țin cont de toate aceste condiții care, de fapt, le protejează viața, considerând că, dacă până în momentul de față nu au avut nici un accident, nu vor avea nici în viitor!

Putem face o paralelă cu combustibilul gazos, în cazul în care există scăpări de gaz, care pot avea de asemenea urmări nefaste asupra utilizatorilor. De ex. [1] prevede, la art. 8.3.(2): “Pentru cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcţie specială (securizat, tip Thermopan etc.) este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze cu limita de sensibilitate de cel puţin 2% metan (CH4) în aer, care acţionează asupra robinetului de închidere (electroventil) a conductei de alimentare cu gaze naturale a aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi.” Prezența detectoarelor automate de gaze are rolul de a împiedica formarea unei concentrații explozibile în încăpere. N.B.: numărul accidentelor provocate de exploziile datorate gazelor era mult mai mic, chiar și înainte de aplicarea acestei obligativități, decât numărul accidentelor provocate de intoxicările cu monoxid de carbon.

Pornind de la această cerință a normativului de gaz considerăm că, în cazul în care s-ar introduce prin lege / normative și obligativitatea instalării detectoarelor de monoxid de carbon în toate încăperile în care există surse care pot degaja CO, numărul accidentelor s-ar reduce drastic.

Atenție, aparatele pentru detectarea monoxidului de carbon nu înlocuiesc instalarea corectă a aparatelor consumatoare de combustibil cu tiraj natural sau curățarea periodică a coșurilor de fum! Ele aduc doar o marjă de siguranță pentru utilizatorii finali.

Datorită faptului că monoxidul de carbon (CO) este un gaz incolor, inodor, insipid, neiritant (dar otrăvitor!), el nu este sesizat de oameni. Intoxicarea cu monoxid de carbon apare atunci când se inhalează destul monoxid de carbon, astfel încât acesta începe să înlocuiască oxigenul transportat de sânge. Acest lucru se întâmplă deoarece moleculele de monoxid de carbon se atașează de celulele roșii din sânge de 250 de ori mai puternic decât cele de oxigen.

Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon sunt:

– la expunere redusă: dureri de cap, ameţeli;

– la expunere medie: dureri de cap persistente cu senzaţia de zvâcnire, ameţeli, somnolenţă, vomă, puls rapid, reflexe şi judecată încetinite;

– la expunere ridicată: convulsii, comă, deces.

Durata de expunere:

– 0,1 % de CO în aer omoară într-o oră;

– 1 % de CO în aer omoară în 15 minute;

– 10% de CO în aer omoară imediat.

Nivelul mediu normal de monoxid de carbon din interiorul unei case trebuie să fie mai mic de 10 ppm.

În mod normal, detectorul de monoxid de carbon trebuie instalat în fiecare cameră în care există un aparat care poate degaja CO în timpul funcționării. Detectorul nu trebuie instalat în spații închise (dulapuri sau acoperit de perdea), lângă o ușă sau fereastră sau lângă o gură de aerare.

Dacă detectorul se instalează pe perete, el trebuie montat cât mai aproape de plafon (deoarece monoxidul de carbon are densitatea mai mică decât a aerului).  De asemenea, trebuie instalat la o înălțime mai mare decât a ușii sau ferestrei.

În cazul în care detectorul este instalat pe plafon, el trebuie să fie situat la cel puțin 300 mm față de oricare perete, iar un detector montat pe perete trebuie să fie la o distanță de cel puțin 150 mm față de plafon. Totodată, detectorul trebuie să fie la o distanță pe orizontală cuprinsă între 1 și 3 m față de sursa potențială de a degaja monoxid de carbon (Fig. 1).

Fig. 1

Desigur, pe lângă aceste indicații generale de instalare trebuie ținut cont și de indicațiile producătorului.

Dar orice tip de aparat pentru  detectarea monoxidului de carbon poate fi instalat? Ce condiții trebuie să îndeplinească acesta?

În mod normal, pentru a putea fi introdus pe piață, el ar trebui poarte marcajul CE și să fie însoțit de o declarație de conformitate cu [2].

Există două tipuri de aparate pentru detectarea monoxidului de carbon:

  • aparat de tip A – declanșează o alarmă vizuală și acustică și poate declanșa direct sau indirect funcționarea unui ventilator;
  • aparat de tip B – declanșează doar o alarmă vizuală și acustică.

 

Indiferent de tipul de aparat, acesta trebuie să aibă următoarele următoarele indicatoare vizuale:

  • indicator (verde) al alimentării cu energie electrică;
  • indicator (roșu) de alarmă;
  • indicator (galben) pentru alarmă vizuală de defecțiune.

 

Condițiile de alarmare trebuie să fie:

 

Concentrația de CO Fără alarmă înainte Alarmă după
30 ppm 120 min
50 ppm 60 min 90 min
100 ppm 10 min 40 min
300 ppm 3 min

 

După activarea alarmei, aceasta trebuie să rămână în funcțiune în cazul în care concentrația de CO este peste 50 ppm (vezi și Fig. 2).

Fig. 2

Totodat, aparatul detector de monoxid de carbon trebuie să aibă etichete durabile cu următoarele informații:

  • numele producătorului;
  • denumirea aparatului și tipul de gaz detectat;
  • numărul standardului SR EN 50291 – cu care trebuie să fie conform;
  • tipul aparatului: A sau B;
  • numărul de serie sau codul datei de fabricație
  • tensiunea și frecvența de alimentare, precum și puterea maximă consumată (în cazul în care aparatul este alimentat de la rețea)
  • tipul și mărimea bateriilor (în cazul în care aparatul este alimentat de la baterii)
  • durata de viață a aparatului.

De asemenea, aparatul trebuie să fie însoțit de Cartea tehnică sau Manualul de instrucțiuni.

[1] NTPEE-2008

[2] SR EN 50291-2004 – Aparatură electrică pentru detectarea monoxidului de carbon în locuri de uz casnic. Metode de încercare și cerințe de performanță

[3] SR EN 50292-2004 – Aparatură electrică pentru detectarea monoxidului de carbon în locuri de uz casnic. Ghid pentru selectare, instalare, utilizare și întreținere